by Microbistu

Pentru ca fotbalul nu le iesea s-au gandit sa se apuce de table. Sport lejer, de noroc. Si doar ei fusesera tot timpul norocosi. Mai putin cu aia de la Boro…

Returul incepuse bine. Mai o dubla, mai un scor, asta… zar de fuga… Dai una din faza fixa si mai urci un loc in clasament. In scurt timp se aranjasera binisor. Ei, si-apoi au inceput problemele. A aruncat unu’ c-o bricheta si ei au inceput sa arda gazul din ea de pomana, crezandu-se cu linia-n mana.

Toata lumea-i invinuia de masluirea zarurilor. Pai ce, mai era antrenor Piturca?! Cu Lacatus… Saracul, nici macar pluralul de la pul nu-l stia, motiv pentru care li se adresa intotdeauna jucatorilor cu “Ba p…lor!” Cat despre echipa… Singurul cu oarecare talent nativ pentru table era Banel. Macar el stia sa-si faca poarta-n casa ;) Ca restul… Dica nu mai stia sa dea duble, apararea chiar daca avea zarul bun ramanea mai mereu descoperita, Radoi statea mai mult scos din joc si cand ajungea si el sa dea cu zarul nimerea numai in porti. Alea de la Bologna… Dayro si Habibu n-auzeau de la Lacatus decat: “Am porti, mai stati un joc pe tusa”. Parca mai era unu’… A, Surdu. Asta nu prindea lotul ca avea numar mare pe tricou. De fapt prietenii ii spuneau Smurdu. Pentru ca ajungea intotdeauna cand nu mai era nevoie de el. Lui Nesu nu-i cerea nimeni nimic pentru ca-l stiau timid. Suflet de pictor. Cand sa dea si el cu zarul, se auzea din fata “Ne suteaza si noua cineva?” si el intorcea capul crezand ca e strigat de la margine pentru indicatii tehnice. Mai era unu tehnic. Ovidiu Petre. Din pacate numai martz tehnic.

La un moment dat unul dintre ei se parea ca s-a trezit. A declarat ca pleaca. S-o fi prins si el ca nici macar table nu poti sa joci cand altcineva arunca zarurile pentru tine. Si nici fotbal daca nu esti tu cel care loveste primul mingea…