Mutu spune că generaţia sa a ajuns la nivelul “Generaţiei de aur”. Ce n-ar reuşi toţi alchimiştii din lume în secole de muncă a izbutit Fred într-o secundă. Ne-a unit în jurul unui pat de spital, care, în mod cu totul excepţional, nu prezinta prim-planuri tragice, ci renaşterea prin chirurgie plastică a unei speranţe ofilite.

Un căpitan alergând pe teren ca scos din cutie are forţa unei reclame la lame de bărbierit. Un capitan cu faţa însângerată – deşi ar fi reclama ideală la produsul înainte menţionat – reprezintă infinit mai mult. E simbolul care lipsea, injecţia emotională ce poate trezi naţionala.
Dacă ar fi păţit-o unul mai urâţel, precum Dorinel, ar fi început glumele gen “mai bine aşa, era singura lui şansă la un nas cârn”. Aşa, privind un băiat frumos cu bandaj pe nas şi ochi vineţi, nu vedem victima unui regretabil accident de muncă – un fleac totuşi pe lângă braţul smuls al unui miner -, ci un Avram Iancu în varianta ORL.

În aceste momente grele dinaintea meciului cu Olanda, nasul reloaded al lui Cristi e precum cel al Cleopatrei. E cunoscută vorba care spune că, dacă acesta era un pic mai lung, istoria ulterioară ar fi fost cu totul alta. Ei bine, cotul lui Fred deja a modificat istoria. Milioane de români se vor alinia mental, înaintea meciului cu Olanda, cu mâna pe piept lângă Cristi
Chivu. Ceea ce, dincolo de suferinţa nedorită a unui om, e un lucru bun.

Dar şi unul prea puţin util, cât timp noul nas al lui Chivu va rămâne singurul semn de reconstrucţie la echipa naţională. Până ce naţionala nu va primi un transplant de cap, vom continua să-i aplicăm repetat rinoplastii lui Pinocchio. Să vină anestezistul! Inspiraţi adânc şi număraţi încet. 1 … 2 … 3 … Poate ne vom trezi calificaţi.

Adrian Georgescu