By Pinguilde

A fost o data ca niciodata, ca de n-ar fi fost eu tot v-as fi povestit. A fost o vreme cand lumea era impartita in doua. O parte la apus si una la rasarit, fiecare cu craiul ei. Natura fusese darnica la insusiri cu amandoi, dar in dragoste doar craiului de la apus parea sa-i surada norocul. Intr-o buna zi, satul sa tot auda odele ridicate rivalului de la apus, craiul de la rasarit a hotarat sa-l provoace la intrecere. Craiul de la apus a acceptat, desi n-avea nimic de dovedit.

Si astfel intr-o zi frumoasa de primavara, s-au intalnit intr-un luminis aflat intre cele doua craii. Toate doamnele si domnitele au fost invitate sa-si anunte alesul. Cu vorba sa indrazneata, craiul de la rasarit a adunat la inceput o multime mai mare in jurul sau. Dar cum incerca sa prinda de mijlocel cate o frumoasa aflata mai aproape, cum aceasta se unduia agila si se alatura celor din tabara opusa. In vremea aceasta, craiul de la apus doar zambea misterios si arunca din cand in cand cate un panseu cu parfum delicat. Apoi a pornit agale spre palatul sau si ca prinse de o vraja toate cosanzenele l-au urmat, lasandu-l in urma pe nedumeritul crai de la rasarit.

Vazandu-l ramas singur, privind lung in urma alaiului ce disparuse deja intre copaci, mi-am luat inima in dinti si am iesit din padure, infatisandu-ma ochilor lui. La inceput n-a parut sa ma observe, dar silueta mea in miscare i-a atras pana la urma atentia si ochii i s-au largit. „O, craiul meu! Tu esti de departe cel mai frumos si mai destept! Umila iti pun singuratatea mea la picioare.” am rostit cu inima tresaltand de emotie, incercand sa indulcesc timbrul usor astmatic al vocii. N-a zis nimic, dar a continuat sa fixeze cu privirea mandria danturii mele. Ajungand langa el, i-am intins mana clipind sfios si am continuat: „Pe mine ma cheama Baba Cloanta.”

Cuvant la incheiere:
Orice asemanare
Cu persoane pe net cutreieratoare
Este pura intamplare
Oare?