Visam ca visez. Zambetul tau tremurand imi alungase focusul, prizonier in camera ingaduintei, a iubirii eterne. Liniste. Pur.

 M-asezasem pe banca din parcul vietii, asteptandu-te. Zi dupa zi. Era prea cald ca sa-mi fie frig si prea frig ca sa-mi fie cald. Forfota majoritara se pierdea in sacosele colorate far’de rost, incruntate de umilinta nepasarii. Te-am simtit. Instinctiv,  am intins mana, asteptand, constient de lava impactului fin.

 Ca de obicei, n-aveam un cuvant pregatit. Acceptam premiul, uitandu-ma direct peste sala imensa in ochii mei. Iti apartineau.

 Pictasem amandoi… soarele nostru RAsarit din aburi de ploaie…o mana intinsa.