by Pinguilde

Un picior in fata ceiluilalt. Inca o data. Si inca o data. Repede. Tot mai repede. Isi simte muschii incordati. O senzatie ce o umple de placere. Creste ritmul. Mainile se misca si ele regulat impingand aerul pe rand. Tot mai tare. Nu alearga relaxat ca ceilalti joggeri, ci de parca viata i-ar depinde de asta. Alearga pana ce incepe sa o arda fiecare respiratie. Picioarele ar vrea sa inceteze goana asta, dar nu le lasa. Lupta sa nu scada ritmul. Fiecare pas e agonizant, dar continua. E atat de concentrata incat nu mai vede si nu mai aude nimic. Copaci, masini, case, fete se invalmasesc intr-un vartej inlaturat imediat dupa inregistrare. Rasete, claxoane, ciripit, strigate, se pierd acoperite de bataile inimii ce-i vibreaza in timpane.

Se opreste brusc, inconjurata de clinchete si orbita in semiobscuritatea din jur. Il vede ridicandu-se cu incetinitorul. Epuizata, isi sprijina mainile de genunchi, respirand zgomotos. Zareste alunecand pe bratul stang un firisor de sange. Nu simte durerea. Doar capul pulsand infierbantat. Lumina vine de undeva din spatele ei. Se intoarce si privirea ii ramane agatata in forma vag umana a conturului zimtat din glasvandul spart. Percepe treptat camera in care se afla. O umbra de remuscare o inteapa vazandu-l pe el, ramas incremenit, nici asezat, nici in picioare.

„A trebuit sa-ti sparg fereastra. Imi statea in drum.” Tace incurcata. Apoi ii intalneste privirea si se pierde in ea.

(insipirata de doua versuri dintr-un cantec)