By Pinguilde

Soare, brazi crescuti in stanga si in dreapta exact cat sa impiedice privirea sa vada ceva in vale, ciripit de pasarele, noi doi lipsiti de griji. Poteca larga ca un bulevard coboara incet urmand creasta. Plimbare mai placuta decat asta nici ca se poate. Exact cand soarele devine prea fierbinte, cararea se ascunde in padure unde ne invaluie racorea. E liniste ca intr-un templu uitat de secole. Covorul acelor uscate de brad inabusa sunetul pasilor nostri. Lumina ajunge aici in manunchiuri de raze strecurate printre crengi. O iau la fuga fericita.

El a ramas mult in urma. Sunt singura, o briza usoara imi ravaseste parul. Cu ochii inchisi ma imbat de pacea din jur. Ii deschid si ii simt largindu-se neincrezatori. De dupa un damb, in mijlocul potecii au aparut o ursoaica si doi pui. Timpul se dilata brusc, mii de ganduri si senzatii se ingramadesc in aceeasi sutime de secunda, toate incercand sa respinga ca imposibil tabloul familial zugravit inaintea mea. Ce cauta ursoaica aici? Era una jos in Poiana la o cabana. Incerc sa-mi amintesc daca avea si pui. Poate ca da. Nu mai tin minte. Poate i-a scos ingrijitorul la plimbare. Sigur nu-i bine pentru ursi sa stea toata ziua inchisi intr-o cusca. Absurditatea ideilor ma palmuieste si percep semnalul de alarma ce suna strident in mintea mea. O vad pe ursoaica cum trece cu incetinitorul in fata puilor si cum ii impinge cu botul in spatele ei. Ea e maro inchis, ei sunt deschisi la culoare. Trebuie neaparat sa fac ceva. Nu pe moarta ca pentru asta mi-ar trebui mai mult curaj decat simt acum. Daca chiar nu stie sa se suie in copaci, nu-i un avantaj pentru mine, deoarece nici eu nu stiu. Iar la fugit am citit undeva ca poate intrece orice campion mondial sau olimpic. Incet de tot isi intoarce capul spre mine. Nu mai astept sa ne privim ochi in ochi. Fac stanga imprejur si fug cum n-am mai fugit in viata mea.

Sa ajung la el inainte sa ma prinda. Doar asta conteaza. El sigur va sti ce sa faca. E puternic si curajos. La nevoie cred ca ar fi in stare si s-o invinga in lupta dreapta. Dar nu va fi nevoie. E destept si stie atat de multe lucruri. Imposibil sa nu gaseasca solutia salvatoare. Numai sa ajung la el inainte sa ma prinda. E inca departe dar zambeste cand apar. O clipa, dupa care i se stinge zambetul pe buze. A inteles imediat ca e ceva serios. Ii voi spune de ursoaica si o va face sa dispara. Ma opresc langa el dar nici-un cuvant nu vrea sa-mi iasa din gura. Se uita ingrijorat la mine cum incerc sa vorbesc fara sa reusesc. Imi adun toata groaza si disperarea si le opintesc intr-o soapta firava. „Ursul…” Imi agat ochii plini de speranta de buzele lui in asteptarea cuvintelor magice.  Imi arunca un cuvant peste umar  „Fugi!”