by pinguilde

Il cautase ziua peste tot, fara sa dea de el. Noaptea insa nu lipsea niciodata. Se intrupa din faldurile visului si o privea cu nesat incercand sa sparga bariera dintre lumi si sa o cuprinda in dorul lui. Tanjea dupa imbratisarile promise in tacerea septica si alba ce-l inconjura. Se trezea dimineata cu inima zdrobita de siguranta esecului unei noi zile de cautari sterile. Seara singurul plus era inregistrat in dreptul cohortei de fantome ce o insotea, fete prin care privise in cautarea sufletului ei pereche. Lasa deoparte lista pe care nu mai ramasese nimic netaiat. Spitalele, laboratoarele, saloanele cosmetice, trupurile in halate confundandu-se cu albul peretilor si lasand fetele pete de culoare lipsite de suport, alunecand preocupate pe langa ea. Singurele ei amintiri clare. Isi facu culcus in zapada neatinsa sub copacul din parc. Sa doarma de acum inainte, pentru totdeauna alaturi de el.

Intra constiincios in rutina zilnica. Sarcini precise, infaptuite cu exactitatea data de obisnuita. Nimic neprevazut. Nici-o necunoscuta. Nici-o intrebare. Nu pe fata. Traiesc in lumea dinauntru de cand se stiu. Nimeni nu stie inauntru a ce. Si nici cum au ajuns acolo. Nimeni nu intreaba. Nu pe fata. Ar fi indecent. S-au nascut ca si parintii lor in cavernele fara iesire. Un univers inchis pe care l-au tapetat cu alb ca sa nu fie striviti de apasarea negrului din jur. Momentul cand au renuntat sa mai caute raspunsuri s-a pierdut in negura vremurilor. S-au obisnuit sa traiasca asa generatie dupa generatie. Si sa viseze lumea de afara. Toti o viseaza. Stie asta desi nimeni nu vorbeste despre vise. Doar legendele povestesc. Se transmit din mana in mana, sculpturi de intelepciune tacuta din batrani. Lumea de afara e colorata. Acolo a intalnit-o si s-a indragostit de la prima vedere. Inima i-a batut o data puternic cand a trecut prin parc pe langa punctul lui observatie. De parca l-ar fi simtit, ea a intors fata si a ramas cu ochii pironiti in ai lui. A continuat sa vina in fiecare vis, la intalnirile pe care nu si le-au dat niciodata. Iar el a iubit-o tot mai mult, proportional cu tristetea crescanda de pe fata ei. Isi termina treburile fara sa arate nerabdarea ce-l stapaneste. Incet, cu pasi masurati se indreapta spre locul lui obisnuit de fiecare seara. Cel despre care povesteste legenda lui favorita. Unde candva, cineva din lumea de afara a reusit sa se materializeze.

Se cufunda zgribulita in vis. O asteapta ca de obicei. Ar vrea sa-i ascunda esecul final, dar deznadejdea se revarsa din ea ca un fluviu, rupand stavilare pe care nici macar nu le ghicise. Coaja de nuca ratacita pe ape zbuciumate, e purtata pe fagasuri inexistente si aruncata in lumina.

Se trezeste brusc. Nu se aude si nu se vede nimic neobisnuit, dar aerul are alta textura. Se ridica in picioare pregatit pentru ceea ce se va intampla. Simte deschiderea universului si sare. Apuca sa-i miroasa parul cand trece pe langa el. Intinde fara rost mainile spre ea, naluca pierzandu-se in lumea devenita trecutul lui si viitorul ei.