Locul in care te simti acasa.Un loc plin de amintirea clipelor trecute, prezente si viitoare care-ti aduce pe buze zambetul desprinderii de lucruri. Amintiri dureroase sau fiori de fericire care mangaie si-ti sparg sufletul in mii de farame regasite inevitabil in locul pe care-l numesti simplu, acasa.

 Uneori te ratacesti in tumultul sau linistea vietii. Strigatul tau se loveste de pereti straini si moare. Frigul si teama deseneaza pe strazi figuri de oameni si intamplari. Reale sau inchipuite. Straine toate. Stand la masa cu propriile-ti neputinte, te hranesti cu nostalgii ingropate in nisipul varsat din propriile-ti clepsidre sparte. Reinventezi de fiecare data poteci pe hartile stiute si mergi mai departe, construind dimineti intunecate in care singura lumina e speranta de a regasi drumul spre acasa. Si, ajungand intr-un sfarsit, constati ca ai uitat unde-ai pus cheia. Golit, iti rezemi fruntea incaruntita brusc de usa, asteptand ca ultima picatura de viata sa se scurga usor. Renasti cand usa se deschide, pentru ca n-a fost incuiata niciodata. Si-ti aduci aminte ca singurul lucru pe care-l ai de facut de fiecare data cand te ratacesti e doar sa regasesti casa…

 A-casa. Spart in cuvinte de sine statatoare. A, element de compunere care indica absenta, excluderea, si casa… Cuvantul isi spune singur definitia: casa fara casa. Acasa este o casa. Iar daca peretii acestei case ar putea vorbi, ti-ar spune ca “acasa” e realitatea pe care o construiesti in propriul suflet. Cea mai simpla forma de organizare a haosului: CASA din suflet. Plina de iubire, caldura, liniste si ordine. De la ferestrele careia se vede doar cerul…

Astept definitiile voastre pentru “acasa”…