Curat murdar, amalgamat intre ploi si ganduri, ma indreptam cu pasi agale spre Rendonica. N-am mai fost demult, nu pentru ca n-as fi avut timp dar pur si simplu pentru ca n-am avut chef. E curios cum, in mijlocul noptii, ma imbrac rapid si fug sa ajut vocea nelinistita de la telefon dar cand e vorba sa fac ceva pentru mine nu-mi prea gasesc timpul sau indemnul.

Am ajuns. Nimic nu se schimbase. Aceeasi poarta izbindu-se sacadat in stalp la adierea vantului, acelasi miros de jar si mai ales aceleasi scari din marmura, un amestec cald de Crema Marfil cu Emperador Dark. Un perfect contrast intre saracia camerelor intentionat rotunde si certitudinea gandurilor ude.

I-am invadat spatiul, stiind ca, intr-un fel sau altul, e prima data cand o vad. Mi-a suras, ridicandu-mi gulerul, dezbracandu-mi gandurile sumbre, neconditionat. Tarziu, mult mai tarziu, incercam sa disting linistea iubirii de zbaterea marii…