Nu m-am dus acasa si nici n-o anuntasem pe mama inca. Am plecat direct la militie, care era la capatul orasului, peste gara, pe varianta. Ajuns acolo am cerut sa vorbesc cu seful Securitatii, tovarasul X, om caruia-i eram arhicunoscut. Stiam ca daca ma primeste batalia era pe jumatate castigata. Dupa o eternitate am fost invitat in biroul sau, un birou ciudat de mic si imbacsit. In spatele biroului era o usa care dadea intr-o camera fara geamuri unde se ascultau telefoanele. Imi pusese candva vocea lui taica-mio, demonstrativ. Cand am intrat pe usa, a ridicat ochii si mi-a facut semn sa iau loc, terminand ceva de scris in caietelul din borseta. Toti cei care lucrau pentru Securitate se distingeau prin aceste borsete de mana, pe care le purtau ca pe un sfant talisman. L-am surprins. Din nou. “Va rog sa ma lasati la scoala” S-a ridicat de pe scaun si-a inceput discursul sfarsind prin intrebarea “de ce te-as lasa?” “Pentru ca sunt copil” A ramas cu privirea fixata in ochii mei, asezandu-se. “Du-te acasa si du-te maine la scoala” I-am multumit. De data asta chiar aveam de ce.  Nu i-am ascultat sfatul. Usurat, m-am dus direct pe terenul de sport de la liceu, acolo unde cu cateva ore bune in urma trasesem putin pe langa poarta…

Am ajuns tarziu acasa. Mama, sfatuitoare si precauta ca de obicei ” ai grija mama ce faci , cu cine umbli si ce spui, sa nu te dea astia afara din liceu” Am zambit cuceritor si-am pupat-o. I-am spus peste ani. Eram in Roma, venind de la Bank of America, unde ne trimisese tata 200 de dolari, pe jos, intr-o zi in care mijloacele de transport nu circulau…alta poveste, alte timpuri.