Innobilat cu ultimele racnete in ale paltoanelor, nasturelul rosu se cocotase discret pe maneca bunului simt. Martora deplina, ata turmentata, funia libertatii intruchipata, zambea ostentativ.

Din lipsa de gropuri Iuliana Minescu privea nelinistita catre ultimul loc unde ar fi dorit sa-si arunce ochii, biblioteca. Acolo, in diverse pozitii, nasturi de firma, incercau sa atraga, alintati ai unor mari iubiri. Copertele false ascundeau tesatura ultimului roman, iesite din mrejele atelor fine. Ametit de consecinta ideii, cel rosu-si azvarli pletele in vantul destinului , curios.

In spiritul asului de caro va invit sa continuati povestea.