Refusal

by Maya Angelou

Beloved,
In what other lives or lands
Have I known your lips
Your Hands
Your Laughter brave
Irreverent.
Those sweet excesses that
I do adore.
What surety is there
That we will meet again,
On other worlds some
Future time undated.
I defy my body’s haste.
Without the promise
Of one more sweet encounter
I will not deign to die.

 

Poezii

Astazi facem concurs de poezii, nu neaparat creatii proprii 🙂

Bafta! 🙂

 

The day I saw tomorrow…

wasn’t yesterday.

 

The greatest Y (part 2)

Azi am simtit cum dadeau navala  peretii gandurilor incrucisate. Ma straduiam in paralizia emotiilor sa-i  indrept, ajungandu-mi temerile. Paradoxal, n-am apucat sa prind decat doua litere “I “si “C” dupa care m-am prabusit, invaluit de praful ideilor cazute.

I told Charles to get the yacht ready as I wasn’t prepared to answer questions. Not yet. The great news was too fresh, too vivid to be fully appreciated.

Mi-era greu sa ma misc cu seiful in burta. Uscat, atarnam dureros la orice miscare. Povara gandului bun incerca sa-l deschida necontenit, desfacand lacat cu lacat tainele viitorului.

I’m conscious now. There is no Charles and there is no yacht but there is ME in its truest sense. I’m alive.

 

LA joi

E bine inca. Nu e vineri.  Azi avem Sahtior – Tottenham. Avem si un nou buget, aici, in California.  Car registration-u s-a dublat, au marit TVA-ul cu 1% si taxele pe venit cu 1-3%.   Inca n-a aparut nenea Obama pe un cal alb sa ne spuna importanta „stimulusului” si nici prietenii mei europeni care, in marea majoritate, nu constientizeaza cum dracu as putea io sa votez Republican.  Am fost dat iar in judecata. Unul dintre angajati a avut un accident minor de masina acum cateva luni, a lovit o alta masina din spate.  Nu,  accidentul nu s-a petrecut in timpul serviciului si nici nu conducea o masina de-a firmei, dar, intrebat de politie de ce n-a fost atent, a spus ca se gandea la munca.  Si uite asa mi s-a propus sa dau 200.000 usd  ca sa pot sa dorm linistit…macar pana la urmatorul caz aberant.  Trebuie sa dau afara din oameni.  Oare cum naiba pot sa le explic io maine ca-i dau afara, nu pentru ca nu-si fac treaba, dar pentru ca suma alocata in dreptul numelor lor merge la birouri de avocatura ca sa ma apar de fantome? Acum alte persoane din firma au mai mult de munca pentru aceeasi bani iar cei dati afara vor intra pe ajutor de somaj platit de guvern. Guvern care n-are bani, bineinteles.  De-aia mi-au si marit taxele. Nu numai mie dar si omului care de maine nu mai are slujba.  El pe cine naiba da afara?

 

Dreptul de a fi flamand

M-am ingrasat.

O invitatie, nimic mai mult. O tema interesanta, un prilej de a reflecta la valoarea diferentei dintre un pahar de cristal aproape gol si unul de sticla, pe jumatate plin cu ce vreti voi mai bun. Sau mai ales la semnul diferentei. O invitatie la zambet si normalitatea zilei preferate, la caldura sau inghetul degajat  de confortul ideilor tintuite-n cadrane quasipluraliste, la un vin fiert si-o bere rece.

 

Observatii

Din cand in cand mai observ niste lucruri care ar putea trece neobservate. Intr-un perete sunt 3 gauri. Pun pariu ca trec pe langa el zeci, sute sau chiar mii de oameni zilnic. Cati au retinut numarul exact de gauri? Cati oameni, uitandu-se la cei 16 sobolani de rasa ar fi observat ca 11 dintre ei fac primul pas cu stangul? Imi doresc sa rasuflu usurat de cate ori stau cu sufletul la gura dar stiu ca nu se poate. Un studiu recent, de altfel foarte bine prezentat in culori vivide si entuziastice, arata ca sobolanii care pasesc cu stangul au tendinta de a trai mai mult cu 17% decat cei care fac primul pas cu banalul drept. Dar asta nu e totul. In acelasi studiu au fost cooptati inca 16 sobolani, de data asta boschetari. Acestia, aproape inexplicabil, faceau toti primul pas cu dreptul . Cu toate ca privesc atent,  am o vaga banuiala ca deja sunt in urma cu observatiile  recte ultimele inventii tehnologice, altfel nu-mi explic camerele de luat vederi tintuite pe gauri. Nu-s suficient de sofisticat ca sa masor bataia inimii la vantul de afara si nici suspinul la duritatea zidului.

Se uita un nene urat la mine. Cred ca e timpul sa va spun goodbye. Vi s-a intamplat vreodata sa va treziti cu obrajii uzi, sa fi plans in somn?

 

Self

The lofted warmth exfoliated through the pores of soundless icons; I and the battling demons are enemies of portrayals…to each, its own entourage and myriad of analytical non-sense, each preposition failing to reap  the glorious platonical mass for its dismal, feudal existence…nevertheless, I intend to conclude in ambiguity the only sense I grasp: self.

 

Fill in the blanks

Aveti 3 incercari sa ghiciti  cum mi-a zis The man  cand ne-am intalnit LIVE pentru prima data:

„Bai, nu-mi vine sa cred cat de  frumusel, vagabond, nebun, coleric si ********* esti!”

Vad ca va chinuiti asa ca m-am gandit sa va ajut  🙂  Raspunsul corect este unul dintre  cele 10 de mai jos:

1.  coleric

2.  frumusel

3.  vagabond

4.   circar

5.  profesor

6.  agil

7.  nebun

8.   *******

9.  roman

10.  fin

Bafta!  🙂

 

Povestea unei zile de iarna (cont 2)

Nu m-am dus acasa si nici n-o anuntasem pe mama inca. Am plecat direct la militie, care era la capatul orasului, peste gara, pe varianta. Ajuns acolo am cerut sa vorbesc cu seful Securitatii, tovarasul X, om caruia-i eram arhicunoscut. Stiam ca daca ma primeste batalia era pe jumatate castigata. Dupa o eternitate am fost invitat in biroul sau, un birou ciudat de mic si imbacsit. In spatele biroului era o usa care dadea intr-o camera fara geamuri unde se ascultau telefoanele. Imi pusese candva vocea lui taica-mio, demonstrativ. Cand am intrat pe usa, a ridicat ochii si mi-a facut semn sa iau loc, terminand ceva de scris in caietelul din borseta. Toti cei care lucrau pentru Securitate se distingeau prin aceste borsete de mana, pe care le purtau ca pe un sfant talisman. L-am surprins. Din nou. “Va rog sa ma lasati la scoala” S-a ridicat de pe scaun si-a inceput discursul sfarsind prin intrebarea “de ce te-as lasa?” “Pentru ca sunt copil” A ramas cu privirea fixata in ochii mei, asezandu-se. “Du-te acasa si du-te maine la scoala” I-am multumit. De data asta chiar aveam de ce.  Nu i-am ascultat sfatul. Usurat, m-am dus direct pe terenul de sport de la liceu, acolo unde cu cateva ore bune in urma trasesem putin pe langa poarta…

Am ajuns tarziu acasa. Mama, sfatuitoare si precauta ca de obicei ” ai grija mama ce faci , cu cine umbli si ce spui, sa nu te dea astia afara din liceu” Am zambit cuceritor si-am pupat-o. I-am spus peste ani. Eram in Roma, venind de la Bank of America, unde ne trimisese tata 200 de dolari, pe jos, intr-o zi in care mijloacele de transport nu circulau…alta poveste, alte timpuri.